Simona Halep și-a serbat duminică ziua de naștere, iar aniversarea a 24 de ani este aparte și pentru cariera ei de jucătoare de tenis. Simona a petrecut 20 de ani pe terenurile de zgură, iarbă sau ciment și împlinește totodată 9 ani de tenis profesionist. De atât a avut nevoie Halep pentru a deveni, nesusținută de sistemul românesc, cea mai bună jucătoare de tenis din România ultimilor 24 de ani. #HaiSimona
Doar un titlu de Grand Slam îi lipsește numărului doi mondial pentru a-și depăși mentorul, pe Virginia Ruzici, și a urca pe primul loc în toate ierarhiile all time. Ținând cont că Serena Williams domină tenisul mondial la 34 de ani, Simona are în față tot timpul din lume. Dacă va reuși ea să triumfe într-un turneu de Grand Slam sau dacă și-ar mai putea bucura fanii încă 10 ani de acum înainte, aflăm de la Sever Dron (71 de ani). După ce i-a antrenat pe Virginia Ruzici, Guillermo Vilas și Henri Leconte, fostul „mușchetar” al generației de aur din Cupa Davis a cunoscut-o îndeaproape și pe Simona Halep. I-a fost căpitan în Fed Cup (2011-2012), i-a urmărit jocul de-a lungul timpului și a vorbit pentru ProSport despre viitorul sportivei, dar și despre amintirile frumoase care îl leagă de ea.
Domnule Dron, cât a progresat Simona în ultimul an? Simona a progresat foarte mult, afirmându-și statutul de favorită, dar și locul 2 în ierarhia WTA. A demonstrat în ultimul an că merită cu prisosință locul din clasament.
Cât de matură este o jucătoare de tenis la vârsta de 24 de ani? La 24 de ani, o jucătoare de tenis este în floarea vârstei, iar media de vârstă a jucătoarelor de top a crescut la 27-28 ani. Tenisul s-a schimbat mult în ultimii zece ani, antrenamentele sunt mai complexe, pregătirea fizică mai intensă. De asemenea, mijloacele de recuperare și.viteza de circulare a mingii sunt net superioare.
Trebuie să fie un meci din cariera Simonei Halep care v-a impresionat în mod deosebit. Care este acela? Ultimul meci cu Azarenka, de la US Open, a fost după părerea mea unul dintre cele mai intense meciuri ale ei. Ne-a ținut în tensiune până la sfârșit și Simona a arătat, pe lângă calitățile de luptătoare, faptul că a progresat enorm la serviciu. A fost un meci demn de o finală de Grand Slam, deși era numai un sfert de finală.
INFO: Simona Halep a învins-o pe Victoria Azarenka (Belarus) în sferturi la US Open, ultimul Grand Slam al anului, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4.
Va reuși Simona Halep să câștige un Grand Slam la 24 de ani? Simona are toate șansele să câștige un turneu de Grand Slam în următorii ani. Finala de la Roland Garros, semifinalele de la Wimbledon și US Open sau sfertul de la Australien Open ne-au arătat capacitatea Simonei de a se autodepăși în momentele importante. Este una dintre jucătoarele care are potențialul de a câștiga un turneu de Grand Slam.
Ar trebui să schimbe ceva pentru a triumfa într-un astfel de turneu? Cu siguranță că mai are de progresat la serviciu. Ar trebui să facă mai multe incursiuni la fileu și să lovească mingea cât mai aproape de linia de fund. Deci este loc pentru mai bine.
Serena Williams are 34 de ani. Unde o vedeți pe Simona Halep peste 10 ani? Numai Simona știe ce se va intampla cu ea peste 10 ani. Până acum a știut să își construiască o carieră de mare jucătoare. Atunci când nu va mai dori să continue pe această cale, va conta doar decizia ei.
„Antrenorii trebuie să o ajute pe Simona să descopere adevăratul joc de tenis care există în ea”
Ați antrenat-o pe Simona în Fed Cup. Povestiți o întamplare de la acea vreme pe care v-o amintiți cu plăcere. Atunci când am avut ocazia să fiu alături de Simona, la un meci de Fed Cup în Israel, îmi aduc aminte de un meci foarte strâns cu Urszula Razdwanska. La un moment dat, Simona a fost împinsă într-un colț al terenului și din instinct a lovit reverul cu o mână. Ne-a uluit pe toți, pentru că în mod normal execută această lovitură cu două mâini. Eu l-am numit un rever „extraterestru”. Un rever de o viteză și de o precizie extraordinară.
În ultimii ani, Simona nu a comunicat foarte bine cu antrenorii români. Cum a decurs relația profesională dintre ea și dumeavoastră? Antrenorii români sunt chiar foarte buni, unii dintre ei, dar problema nu se pune în acești termeni. După părerea mea, întrebarea este cum putem să înțelegem jocul Simonei. Căci Simona sau oricare jucătoare de tenis este purtătoare de un adevăr, iar antrenorul nu trebuie să își impună neapărat punctul lui de vedere, ci să o ajute pe jucătoare să descopere adevăratul joc de tenis care există în ea.
Ce mesaj îi transmiteți Simonei cu ocazia aniversării zilei de naștere? Îi doresc Simonei multă, multă sănătate și să continue să ne ofere emoții deosebite, indiferent de rezultatul de pe teren.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER